Altii, aceeasi fluturi - lll

     Brusc, sau nu, azi Mihaela m-a impresionat. Nu pot spune daca in mod dezamagitor sau altfel, dar stiu sigur ca nu e ceva nou. Deja m-am obisnuit sa astept viitoarea surpriza, urmatoarea zi sau clipa. Ce e iesit din comun, e faptul ca ne certam, ne galcevim si sunt sigur ca nu e doar atat. De multe ori dau vina pe mine. Sunt convins ca ea vede dincolo de privirea mea si stie ceea ce ma incatuseaza, dar cu toate astea isi ia postura de oarba. Astazi i-am aflat scopul. Am aflat ca si ea are acasa un acvariu cu fluturi. Cred ca stiam de mult asta. Insa, am zis ca la ea totul ma surprinde, iar asta nu m-a surprins. M-a surprins faptul ca fluturii ei erau amestecati. Nu purtau toti culoarea mea, ci mai degraba era un un fel de televizor stricat. Tot felul de puncte pe ecran, nu doar albe sau gri. Pe langa cele negre mai erau cateva. Totusi, am vazut ca fluturii nuantei mele sunt ceva mai vi. Nu-mi place oricum.
      M-am dus acasa si m-am asezat in fata acvariilor. Da, am zis corect: acvarii. Ea stia asta, nu i-am ascuns, chiar daca nu a fost nevoie sa-i spun vreodata. In comparatie cu fluturii ei, ai mei sunt toti puternici, chiar agitati, indiferent ca in zborul lor scriu doua nume diferite. Deschid geamul, la fel fac si cu acvariul Mihaelei. Ar mai sta la mine. Nici un sentiment nu isi ia zborul fara sa se uite la mine macar pentru o secunda sau fara sa-mi lase gustul lor pe buze. Se duc toti si doare. Erau prea frumosi si tineri pentru a-si irosi timpul in bratele mele, doar ale mele. Urasc sa ma resemnez.
     Nu voi arunca acvariul in care am iubit-o pe Mihaela. Il voi pastra precum o amintire. Va crapa singur intr-o buna zi. Pana atunci, sunt nevoit sa suport si sa astept in acelasi timp cu drag si dor cate un fluture ce se aseaza zilnic undeva pe pervazul meu. Niciodata nu-i spun sa plece, chiar daca am momente in care imi vine sa-l strivesc si sa fiu sigur ca numarul lor scade. Promit sa am grija de zborul lor si-mi doresc sa fie unul incantator. Sunt convins ca intr-o zi va renunta si ea la aproape toate stolurile de sentimente, daca nu la toate. Va face curat si se va multumi cu o singura culoare, nu cu intreg rogvaivul. As fi vrut sa fie pata mea. Dar, fluturii lui Andrei vor trebui sa invete sa nu mai fie egoisti si sa caute un acvariu cu fluturi stropiti cu aceeasi vopsea. Inchei aici, dar va continua...

Altii, aceeasi fluturi - ll

     O tin de mana si simt ca am facut-o toata viata. Defapt, e prima oara cand i-am atins mana. Ne indreptam spre Cismigiu, cel mai romantic parc pentru mine, batranesc pentru generatia asta ipocrita si ofilita dinaintea primirii buletinului. E ciudat ca de data asta imi place faptul ca nu-mi mai zambesc fetele de pe strada, o vad pe ea si le simt cum se oftica. Din cauza ei? Nu. Sunt geloase pe noi.
     - Vara nu duc lipsa lucrurilor reci, a zapezii. Nici acum parca nu mi-as dori sa fug de soare cum o fac vara. De obicei pentru mine fiecare anotimp e perfect asa cum se manifesta el, dar totusi parca lipsesc fluturii. Cred ca ei s-ar potrivi fiecarui anotimp, nu? Adica...imagineaza-ti cum ar fi sa se ridice din zapada doua aripi albe si sa roiasca in jurul tau. De vis...
     - Iti plac fluturii, Mihaela? Mi-am amintit ca suntem in perioada in care trebuie sa ne gasim cat mai multe lucruri in comun. Si uite ca tocmai am gasit ceva.
     - E, cui nu-i plac fluturii?
     - Cred ca e mai mult de-atat. E chiar o pasiune.
     - Serios?! Stiam ca esti un tip sensibil, dar nici chiar asa. Sau iti place doar sa-i studiezi si faci tot felul de experimente pe ei? Sa nu-mi spui asta fiindca ma supar grav pe tine, Andrei!
     M-a facut sa rad. Era asa dulce si speriata, astepta un raspuns linistitor. Daca ar stii ea ca defapt fluturii mei fac experimente pe mine si ca ma ridica cu ei pana la nori cand sunt ea...
    - Nu... Stai linistita. Poate ca nu-ti vine sa crezi dar dupa ce te-am cunoscut asta vara, am gasit in casa printre flori un fluture. L-am pus intr-un acvariu astupat cu o panza. Si de cand vorbesc cu tine...tin sa-ti spun ca am mai adunat cativa fluturasi acolo.
    - Tu ma minti! Cum ai putea sa te gandesti vreo clipa ca eu cred chestia asta?
     Daca ii zic acum ca poate ii va cunoaste intr-o zi, o sa se gandesc ca insinuez ceva si ca ar fi defapt un motiv improvizat ca sa ajunga la mine acasa, nu? Voi parea putin indiferent...:
     - De ce te-as minti? Sincer nu eram chiar atat de inebunit dupa fluturi, e chiar ciudat pentru un baiat. Dar, acum parca sunt parte din viata mea.
     - Trebuie sa vad asta!
     Voila! Mereu e mai usor decat pare.
     - Orincand doresti.
     - Si nu mor? Eu stiu ca fluturii au viata scurta.
     Sa o intristez si sa-i zic ca asa e? Hai sa fiu discret:
     - Bucuria aparitiei noilor generatii nu lasa loc durerii disparitiei altora. Oricum, acvariul e aproape plin, nu stiu ce o sa ma fac cu ei.
     - Ai putea sa-mi dai si mie cativa. Promit sa am grija de ei!
     Sincer mi-e frica sa-mi las fenomenele de genul asta in grija unei fete. Si eu care credeam ca deja ti-am transmis un stol de fluturi. Da...macar ai grija de ei.
     - Mai intai trebuie sa te invat cate ceva despre ei, despre cat de complicati sunt.
     Nici nu ma cunosti si deja ma ceri... Lasa putin timpul sa-ti vorbeasca despre mine, fluturi, noi...
     - E na, asa ca tine?
     Incepem sa ne apropiem de un numitor comun. Ma sperie cateodata buna ei intuitie. Daca o sa ajunga la nivelul ala in care sa nu aiba nevoie sa mai deschid gura fiindca ea stie deja ce urmeaza sa spun? Exagerez...

Altii, aceeasi fluturi - l

     Cu toate ca cica "e rau" sa te intorci din drum, nu am putut sa ma urc in lift pana nu am mai verificat inca o data daca am incuiat usa cum trebuie. Era in regula. Nu am des obiceiul asta ciudat, dar azi ma simt indragostit. Din cate am spus pana acum, s-ar zice ca nu-mi face prea bine toata treaba asta. Dar, totusi ma simt mai frumos atunci cand ma stramb in oglinda din lift. Deci indragostit ma simt frumos. Si atunci cand sunt beat imi mai place mutra mea. Clar, pentru mine dragostea si betia au aceeasi definitie. Iti fura mintile, ideile, iti tripleaza visele si le da o doza mai mare de credibilitate, te obliga sa savurezi tot mai mult din ceea ce te-a adus in starea respectiva si-ti da batai de cap intr-un final. Grandios! Mai bine nici ca se putea explica. Cat am parafrazat toata opinia asta, m-am trezit la Unirii, cu aceeasi muzica comerciala in casti. In timp ce ma zbateam, evitam sau faceam slalom printre oamenii din fata gogoseriilor infuriate si raioanelor incarcate cu imitatie de argint si pulovere sintetice, aud din spate acea voce. Era singura voce pe care doream sa o aud, dar si singura pentru care inca nu eram pregatit:
      - Andrei! Andrei!
     Gata, ma intorc. In aceasta secunda am timp sa mi-o imaginez: ma priveste un pic mai de jos, fiind mai scunda decat mine, nu eu inalt, ochi mari, vopsiti, buzele foarte rosii de aceasta data, fondul de ten mai inchis pentru ca e iarna si incearca sa pacaleasca lipsa bronzului, sigur are urme de sclipici pe fata, parul despicat in doua, pe margini, desfacut, parca-i aud bratarile puse pe mainile goale pana la cot datorita gecii de piele, suflecata, blugii acoperindu-i glezna, insa nu si tocurile. Parca ziceam ca doar mi-o imaginez, de ce e ca-n gandurile mele? Vrea sa-mi fie pe plac? Sigur delirez si incerc sa ma mint precum un pahar de tarie.  
     - Buna, Mihaela. Tu erai? (ma fac eu ca nu i-am recunoscut vocea)
     - Da! De ce? Te asteptai sa fie altcineva? Spune-mi daca te incurc si trebuie sa te vezi cu cineva.
     Ce incearca ea acum sa faca se poate rezuma in doua idei. Vrea sa-mi arate ca ma crede un tip cu destule fete in jur, care m-ar putea striga oricand pe strada, dar si un indragostit care viseaza doar la una singura. Ce e drept, m-a prins. Visez la cineva, la ea. Daca ii zic ca nu ma asteptam sa fie altcineva, se va simti importanta pentru mine, as putea totusi sa folosesc un "nu" indecis care sa raspunda la toate intrebarile ei.
     - Nu... Sincer nici nu credeam ca eu sunt cel strigat, dar m-am intors din reflex, stii ce zic.
     - Da, da. Asa esti tu mereu, mai zapacit de fel, nu recunosti lumea. (o spune zambind la mine)
     Alint, compliment, orice ca sa fiu subiectul ei de discutie? Chestiile astea imi fac asigurare sentimentelor. E de bine.

Vei veni

     Ma termini! Ma faci sa zgarii foaia asta seaca cu pixul. O fac franjuri, cum mi-ai facut si tu gandurile. Definesti frigul si caldura mai bine ca oricine, fara sa dai vreo explicatie. Pur si simplu existi. Traiesti intr-o mare lume. Alergi, respiri si te manifesti intr-un univers, al meu. Calci pe plaja gandurilor mele, lasi urme adanci; ma stradui sa trag de valuri pentru a le curata. Degeaba. Mintea mi-e infinita si nu te mai saturi din explorarea ei. Ba mai mult, faci castele, floricele si vulcani din gandurile mele de nisip. Cat de usor imi poti modela conceptele... Dar, o plaja dezvirginata e una perfecta. Da, mana ta poate atinge utopia. Fericirea-i divinul.
     Cred ca o sa limpezesc marea. Nu-mi plac ruinele. Pana mai faci tu o cetate, le voi repara eu pe cele din urma. Nu ma astepta, cu siguranta ne vom uni nisipul de pe maini atunci cand...

Poezie de curs

de Alexandru-Ionut Manolache
si Alexandru Turturica

Stau intr-un ultim rand,
Ma gandesc, pun gand pe gand.
De materie n-am habar,
Imi sta gandul doar la bal.

Fiind boboc, in primul an,
Nu sunt tipul cel banal.
Facebook-ul eu l-am deschis,
La misto, apoi l-am inchis.

Nu scriu rime smecheresti
Pentru tipe din Pitesti.
La facultate nu-s zi de zi,
Doar la nea Sandel vis-a-vis.

Bacul l-am luat, nu l-am dat,
Si, fericit, la buget am intrat.
La examene inca nu ma gandesc,
Studentia mi-o traiesc.

Nimeni nu-i atent la curs
Si colegul meu mi-a spus:
"Sa iubesti doua femei,
Sa nu stii pe care o vrei...".

Fierbe vinul, iarna vine,
Mie unul imi convine.
Pentru tine e mai bine,
Acasa, in pat cu mine.

Ochi albastri, ochi caprui,
Furam inima oricui.
A noastra prima poezie
Este pusa pe hartie.

Intrebare

Cel mai mare dusman, dar in acelasi timp nesesizat ca fiind inamic e acela care te face sa suferi cel mai mult. Logic... Fenomenul straniu este acela ca accepti la nesfarsit sau pana la un anumit punct aceasta batjocura, crezand ca este un lucru normal, chiar necesar. Percepi jignirile sau injuraturile ca fiind declaratii spuse din inima. Vezi pasiune in palmele date de persoana respectiva. Faptul ca te face de ras in preajma altora e un prilej de a-i lua apararea. Observatiile parintilor facute la adresa ei sunt pentru tine doar niste rautati si noi obstacole aparute in drumul cel sigur si drept, ce nu trebuie deranjat de nimeni. In caz ca te inseala, te consolezi cu gandul ca in acel cearsaf nu exista aceeasi dragoste ca in al vostru si pe langa asta te multumesti cu niste scuze patetice si disperate, crezand ca acea experienta a reprezentat cea mai mare si dura lectie de viata pentru persoana respectiva. Tu chiar speri ca a invatat ceva si ca a fost singura si ultima data. Tu defapt esti un orb. Refuzi fel si fel de "platouri" mai bune, mai satisfacatoare, mai de moment pentru acea fiinta ce o consideri eterna a ta. Defapt...iti lasi viata sa treaca fara sa-i gusti cadourile. Soiul asta de respect cica se cheama fidelitate. Necesar fiind probabil doar intr-o familie, casnicie. Acest raufacator, nu-ti da dreptul de a fi cel mai bun. Aceasta persoana iti poate fi dusman doar atunci cand o iubesti, sau crezi in existenta acestui sentiment. Ma gandesc acum...in lipsa iubirii nu era nici decum dusman, poate chiar cel mai bun prieten. Oara daca valurile timpului vor curata sufletul de acesta dragoste, persoana respectiva va mai putea deveni din inamic un prieten foarte bun?...

Buna,

Obisnuiam sa-ti mai scriu cate un fragment, cate o idee sau vreo draguta declaratie a sentimentelor mele pentru tine. Ai vazut ca am renuntat la acest obicei de o vreme. Am renuntat la multe obiceiuri de la un timp. S-a dovedit a fi simtita lipsa lor. Sa incep iar sa compar situatia cu un razboi, cu un copil sau cu anotimpurile? Ar fi tare poetic, stiu asta. Dar, stii ca in cazul asta razboiul ar fi un masacru, copilul bolnav si de nestapanit, iar toamna...toamna ar fi una tarzie cu ploi reci, foarte reci, vant puternic, iar cerul unul contaminat, contaminat de valul mortii ce s-a patruns prin fiecare fisura sau slabiciune existenta. Asa ca...intuiesc faptul ca nu ti-ar placea sa continui descrierea unui pastel de cosmar.
Chiar nu stiu ce sa mai scriu. Sa-ti zic ce simt? O gaura neagra in burta. Sa imi dau cu parerea despre starea ta sufleteasca? As face si mai cenusii randurile astea. Sa vorbesc de trecut? Da, era bine rau, amintiri frumoase ascunse sub o dezamagire. Nu-mi spune ca vrei sa-ti minunez mintea cu planurile mele de viitor... Si stii de ce? Pentru ca nu am asa ceva, chiar nu am nici un plan.
Stii cum e...totul se schimba. Pana si soarele rasare din alta parte, sa nu mai vorbesc de restul lucrurilor, mai ales cele terestre. Asa ca...era imposibil sa nu se schimbe si omul, si cand zic om ma refer la mine, strict la mine. Stii care e diferenta dintre noi doi? Schimbarea mea e naturala, a ta e una artificiala, iar in comparatie cu alimentele care sunt mai rezistente daca sunt artificiale, comportamentul firesc e mai de lunga durata decat o gandire disperata de moment. Dar, noi nu avem nevoie doar de un moment.
Ajunge...

Sau asa:

Ma, ce atata frectie?! De ce am ajuns eu sa ma vorbesc singur de rau? Pentru ca v-ati facut voi, cei din jur, o parere comuna despre mine? Ok, e comuna, dar poate nu si corecta. Am pierdut prea mult timp pentru a va face pe voi sa va simtiti bine. Am inteles intr-adevar ca timpul inseamna bani. Nu o zic de parca as fi vreun om de afaceri, dar viata asta a inaintat si m-a facut sa inteleg ca de la varsta asta banul este mai necesar, nu important, decat persoanele dragi, ca sa nu ma rezum doar la prieteni. Faptul ca nu am mai avut timp pentru fiecare, ca m-am indepartat de majoritatea si mi-am restrans cercul persoanelor de contact mai des la cateva, ca am fost rece cu multi care nu erau obisnuiti cu mine in felul asta, ca m-am inchis in mine si mi-am schimbat stilul de viata se datoreaza doar dorintei mele de a face bani si de a aduce ceva nou, in viata mea, prin prisma lor. Am realizat pentru inceput mai mult decat destule fata de cat isi imagina sufletul meu. Sunt foarte mandru de mine. Si persoanele care au incercat sa ma inteleaga sunt mandre de mine. Imi pare rau ca in postul trecut am scris defapt parerea persoanelor care n-au habar sa ma aprecieze, dar ma bucur enorm ca am realizat atat de repede. Am mai realizat ca pentru a atinge telurile mele e nevoie de munca, multa munca. Eu am inceput deja aceasta munca, oricat ar fi ea de grea, sunt sigur ca pe viitor va deveni mai comoda, ori din obisnuinta, ori din pricina maturizarii si evolutiei din punct de vedere al carierei. Nu mi-e rusine sa fac bani de la varsta asta, mi-e rusine sa nu am bani. In afara bugetului meu care este in regula, pot spune ca sunt fericit si datorita unor persoane dragi. Nu stiu cat la suta am avut eu influenta, dar stiu ca s-au schimbat in bine si au dovedit ca pot fi si asa. Pentru evolutia si realizarile lor eu le ofer tot respectul, nu ca inainte nu l-ar fi avut. Tin sa le multumesc pentru faptul ca m-au impresionat placut si mi-au luat niste ofuri de pe inima. Sunt mandru de voi. Eu am fost mereu deschis, de aceea am scris si acest post, si va voi astepta inapoi, pe toti "nemultumitii", cu bratele deschise. Imi multumesc mie si voua pentru tot.

Vreau sa scap de mine

Nu-mi vine sa cred! Toate laudele si sustinerea din partea celor din jur, care spuneau ca sunt mai mult decat ok, au creat din mine un monstru. Am un caracter slab, foarte slab. Toate "declaratiile" primite de la cei dragi mi-au dat impresia ca sunt un pui de zeu si ca tot ce fac si ce zic e bine. Am avut parte de intelegere si afectiune din toate directiile incat am uitat adevarata valoare a sentimentelor bune. Si culmea, vreun gand cat de mic, dar rau, pe care-l auzeam ca fiind despre mine din partea unei persoane ma scotea din minti si reactionam ca si cum acea persoana ar fi avut un mare tupeu ca sa ma vorbeasca pe mine de rau sau sa-mi reproseze ceva. De ce raul a invins binele in viata mea? Chiar nu cred ca am nevoie de atitudinea asta flegmatica si toata masa asta de ambitie. Cu toate astea sunt scarbit de latura asta negativa a mea si de multe lucruri ce se petrec in viata mea. Paradoxal, stiu de ce anume am nevoie: de alta portie de afectiune, alta doza de impresii bune ale celor din jur despre mine. E un viciu, il detest, urasc ce am devenit datorita lui, dar nu ma mai satur de el. Daca tot ma distruge mandria asta, barem vreau sa pier ca fiind considerat cel mai cel.

Dragul meu prieten,

Nici nu pot realiza cum a trecut timpul, cum de am ajuns aproape barbati peste noapte, cum de am putut iubi atat, realiza atatea, iar toate astea le-am trait, cat de mult s-a putut, impreuna. Sunt mandru de tine, de mine, de noi. Stii cum zice Adi, "nimic nu e la intamplare", afurisitul cata dreptate poate avea. Toate cele bune, dar si rele si-au lasat amprentele in vietile noastre cu cate un scop, fiecare amanunt minuscul ar fi putut ajunge o lectie de viata, insa si lucruri ce pareau colosale si imposibile s-au dovedit a fi niste fleacuri. Stiu ca am sarit terminarea scolii generale si intreg liceul in scrisorile mele, de aceea as fi dator sa le rezum in pagina asta. La fel ca si acum, scoala generala a fost marcata de rezultatul final, capacitatea si obtinerea unui loc la liceul dorit. Amandoi am reusit asta! Am mers mai departe tot impreuna, dar la licee diferite; poate a fost mai bine asa. Liceul va reprezenta pentru totdeauna lumea in care traim, dar la o scala mai mica. Mai exact, in liceu gasesti cate un specimen diferit din rasa asta umana. Viata intima si celelalte lucruri tabu, trebuie sa ramana asa cum sunt, intime. Cu toate astea, liceul s-a terminat precum scoala generala, lipseai doar tu si erau alte fete; mai mult sau mai putin dragi. Pagubosul bacalaureat a trecut si el, cu bine pentru amandoi, admiterea la fel, si ia-ta-ne din nou impreuna; colegi de campus (cum ii place lui Adi sa zica). Din cate ai observat, am pomenit de doua ori de Adi in scrisoarea asta. Am facut asta pentru ca tipul a devenit al treilea picior de sprijin in amicitia noastra. Astfel s-a nascut "trepiedul". Ma bucur ca va am ca prieteni. Ma bucur ca am simtit din nou pofta pentru scris. O sa ma bucur al naibii de mult cand voi stii ca ai citit scrisoarea; sa i-o arati si lui Adi! Va urez tot succesul in continuare, va doresc sa nu scapati de mine. Cum spune un drag amic...

Cu cele mai bune sentimente,
al vostru Alexut

Dragul meu prieten,

Suntem la inceput de iarna , defapt , azi a nins pentru prima data in acest an . Miroase a vacanta deja . Vorbind despre scoala ,pot spune ca suntem deja mari , am trecut la profesori , iar totul e nou acum in prim semestru de clasa a V-a . Avem o diriginta tare severa , nu stiu cum face , dar nu o pot privi in ochi mai mult de 3 secunde . Am incercat o data , dar parca ma usturau ochii . Mi-a placut ca am iesit cu colegii in parc , cu toate ca i-am cam speriat pe parinti . A fost haios cand a calcat Luciana in betonul ala proaspat . M-am simtit liber...
Am senzatia ca mint cam mult in casa si ca jocul de fotbal din curtea scolii ma cam arunca in aceeasi oala cu ceilalti copii care nu prea stralucesc la scoala , insa eu am luat 10 in teza la matematica , dar cu toate astea imi place cand ma joc cu cei mai mari chiar daca primul gol trebuie sa-l stau in poarta , apoi stiu ca voi iesi in atac si ma vor ajuta sa dau cel putin un gol . Acel gol imi aduce toata bucuria de pe lume in suflet si ma simt regele terenului .
Alta noutate o constituiesc fetele , cu majoritatea dintre ele am inceput sa am altfel de subiecte de discutie si simt o rusine placuta de ambele tabere . Apropo , cred ca-mi place Georgiana...si cred ca si ea ma place !

Al tau bun amic,

Alex

Poveste (8)

A trecut si seara patinoarului , seara primului lor sarut adevarat . Au trecut luni de zile in care cei doi au fost un cuplu ca oricare altul cu bune si rele . Sfarsit !
P.S. : Imi cer mii de scuze pentru acest final ratat , dar povestea din punct de vedere al naratorului a fost demult incheiata in acelasi stil "ratat" .