Capitolul I - partea 2

*

*   *

                        − Cioc, cioc! Se poate?

                        − Ia vezi, se poate? (imi raspunde amuzantul Marian)

                        − Ce face prietenul meu preferat?

                        − Prietenul preferat? Asta e un fel de “cel mai bun prieten, dar nu chiar”?

                        − Ce-ti place sa critici. Esti ca o femeie, daca ii spui ceva de genul: “Te iubesc, ursuletul meu”, ea iti sare in cap pentru ca tot ce aude e cuvantul urs, ci nici macar ursulet, iar partea cea mai nasoala e aia ca are impresia ca o faci grasa sau paroasa. Stii tu ce zic, amice.  (acum o sa ma umileasca din nou)

                        − Vomit…  Stiu ca tu nu crezi in definitia de “cel mai bun prieten”, doar atunci cand esti beat sau cand te lasa vreo pustoaica legat cu catusele de pat.

                        − Hai, hai. S-a intamplat doar o singura data.

                        − Ce? Sa fi lasat sechestrat in casa de o fetiscana ranita de tine? Nici macar asta.

                        −  Esti rau, am plecat. Iti las cafeaua aici. (cred ca o sa fac si faza cu trantitul usii)

                        − Stai, stai… Scuza-ma. Am avut o zi grea, ia un loc.

                        − Ah, tocmai voiam sa plec cu tot cu clanta.

                        − D-asta te-am si oprit. Glumesc. Dar, chiar sunt plin de spume. (il cunosc si mi-am dat de la inceput seama, nu-s cel mai bun sfatuitor, dar sunt ascultatorul ideal)

                        − Pai?

                        − Politica institutiei ma distruge, frate. Stiu ca lucrez abia de cinci luni aici si ca deja am un birou pentru care altii au muncit cinci ani, dar as fi preferat sa indur toate rahaturile astea inainte sa-l primesc, nu acum. In fine… te-ai pregatit pentru marea petrecere?

                        − Petrecere?! (ce idiot sunt! Acum mi-am adus aminte, e vorba de seara burlacilor, tipul se insoara. Trebuie sa o dau eu cumva ca sa-i schimb figura asta dezamagita de pe fata) Glumeam, ginerica. Trebuia sa fim chit, nu? Am lista facut si mai bine de jumatate din ea bifata. Iar, te-a suparat gay-ul ala de manager? (stiu ca n-are un vagin in pantaloni, dar cel putin am incercat…)

                        − Esti nesimtit. Ai uitat, iar acum ma crezi vreo pasarica de-a ta si imi schimbi mie subiectele. De cat timp ne cunoastem noi?

                        − De…aproape doua decenii? Ce-au mai trecut anii… parca ieri ne urcam pe garaje sa luam mingea. Mai stii faza aia in care ai vrut sa te urci pe garaj si baba aia nebuna a uns cu vaselina locul unde trebuia sa pui mana si ai cazut in ciulini? Plangeai ca o fetita, jur!

                        − Ce ziceai, “ursuletule”? Esti o muiere in haine de barbat. Vorbeam de ultima mea seara ca burlac si nunta de care sigur ai uitat. (da, bine. Sah-mat, Mesia)

                        − A fost o chestie de moment…stii prea bine cat de mult ma intristeaza ca o sa te pierd peste o saptamana.

                        − Nu ma pierzi, idiotule, doar ma insor. (si eu ce spuneam?)

                        − Tot aia…

                        − Esti un egoist. D-aia nu o sa inveti niciodata ca-n viata sunt si alte lucruri mai importante decat distractiile, bautura si tipele pe care tu oricum le vezi ca fiind de unica folosiinta. (acum eu vomit)

                        − Bla, bla… Ia zi, te-ai decis unde faci bairamul pana la urma?

                        − Da. Am un amic, baiat valabil, care are o un colt de paradis undeva la munte. Baietii vor fi acolo de la trei-patru, dar eu am o sedinta foarte important pentru care ma pregatesc si muncesc de trei saptamani. Tocmai d-asta am adus vorba, ma gandeam sa merg cu tine seara in urma lor. Asta daca nu cumva vrei sa te gasesc deja beat p-acolo.

                        − Esti un “scump”. Da, normal o data in viata e condamnat prietenul meu cel mai bun!

                        − Nici tu nu esti mai prejos, “zaharelule”.

                        − Da, ma. Sa-mi spui la cat sa vin sa te iau. Conduc eu.

                        − La cinci sper sa scap, eu oricum vin cu bagajele. Iti dau un mesaj cu jumatate de ora inainte.

                        Ii suna telefonul.

                        − Ma suna, Anda. Doua secunde.

                        − Pai atunci eu am plecat. Sa o pupi din partea mea. Spune-i ca sunt deja “gelos” pe ea. Mai vorbim.

                        − Ok, ok. Te salut, David.

                        − Ceau.

                        In hol… nimeni alta decat viitoarea mea “iubita”:

                        − Buna, cum te cheama, zambet?

                        − “Muncesc Acum”, cred ca “Muncesc” era de ajuns.

                        − Dragut, si cand iti schimbi numele?

                        − Intr-un sfert de ora mi se termina tura. De ce?

                        − Pentru ca iti va fi foame si nu doar tie. Te voi astepta in parcare, “Acum”.

Capitolul I

         − Bucurestiul e visul romanesc, daca vrei sa ai o viata mai putin traditionala nu alegi sa faci studiile sau sa muncesti in orasul cel mai mare din zona in care ai copilarit. Vii in capitala tarii si te incanti cu gandul ca esti undeva mai bine decat cei pe care i-ai lasat in urma. Cu toate astea, ajungi cu conceptul ca bucurestenii sunt oameni rai si reci. Tu habar nu ai ca doar o foarte mica parte din cei ce locuiesc in Bucuresti sunt adevarati bucuresteni. Sincer, nici nu cred in eticheta de bucurestean, probabil ai mai multa identitate daca esti nascut undeva in Maramures. Totusi, o capitala e o capitala si, privind doar in interiorul granitelor, Bucurestiul e “mansarda” natiunii. Eu m-am nascut aici, ai crede ca sunt norocos pentru ca nu mai trebuie sa las o parte din viata in alt loc, dar defapt pentru firea mea e un handicap. As fi vrut sa pot evolua, nu sa ma nasc “evoluat”. Pot sa plec in alt oras mare al tarii, dar numai unul am spus ca e  “mansarda” si n-as vrea sa am parte de o “involutie”. La situatia actuala si cei 26 de ani ai mei ar fi mai putin necesar sa parasesc toata gradina asta zoologica de-aici. Ziceam de situatie, nu e chiar a mea, mai exact e tot ce mi-au lasat parintii mei inainte sa moara: o casa cu geamuri mari, o masina cu personalitate si destui bani sa pot trai tot restul vietii trezindu-ma la cat vreau eu. Toate lucrurile astea inzecite nu i-ar putea inlocui oricum, dar in 4 ani am reusit sa trec peste momentul dureros. Ideea e ca nu a trebuit sa invat niciodata cum sa fac un curriculum, iar daca ar fi nevoie as scrie doar ca ma cheama Spirea David si depozitul in euro, care cu siguranta va fi confundat cu data nasterii. Scuza-ma, iar m-am lasat purtat de val. Cu ce ziceai ca te ocupi, a...? (incerc sa-mi amintesc numele).

                        − Mia, Mia ma numesc.

                                    − Da, da, stiu scuze, cred ca e de la gin. (n-a suparat-o asta, sigur a reusit sa o excite mai tare)

                        − Sunt sigura, a fost o noapte lunga. Ce tarziu s-a facut! Ziceai ca stai aproape? Sau nu ai de gand sa iti ocupe cineva patul in seara asta?

                        Nu e scena mea preferata din vreun film, ci cam asa arata serile in care vreau sa uit ca nu sunt indragostit de una din ele.

                        Dimineata:

                        − Buna dimineata, dragule.

                        − Neata, “ador” sa fiu trezit in felul asta. (imi gadilase buzele, e o chestie extrem de ciudata)

                        − Hai nu fi rau. Uite, mi-am permis sa caut prin bucataria ta si ti-am facut o cafea. Sa-mi spui daca mai vrei zahar.

                        − Mersi, las-o pe noptiera. Ma duc sa ma spal pe dinti. Trebuie sa plec undeva.

                        − Serios? Parca ziceai ca nu lucrezi.

                        − Nu lucrez, sunt doar afaceri.

                        − Inteleg…

                        − Te sun eu, am plecat, scumpo. Pa-pa.

                        Stiu ca n-a crezut minciunile, dar ma sperie gandul cand ma gandesc la ce urmeaza dupa cafeaua de dimineata facuta de ea la mine acasa.

                        E o dupa amieaza placuta. E soare, dar nu mi-e cald in sacou. E perfect. As fi intrat in restaurantul meu preferat, dar l-am vazut de afara pe Radu Varzaru. E genul de tip…al carui nume de familie iti spune tot ce ai vrea sa stii despre el. Un ratat care a ajuns sa faca multi bani tastand in niste programe imposibile oamenilor normali. Am promis ca-l protejez in liceu dupa ce m-a ajutat sa ma combin cu sora lui mai mare. Se pare ca nu a aflat ca am absolvit de 7 ani. Merg mai departe, sper sa nu ridice ochelarii din baclavaua lui… Rahat, idiotul m-a vazut. Vai, nu pot sa cred. Il aud in spatele meu cum ma striga, tocilarul a iesit din restaurant sa-mi strice ziua. Nu pot face asta… O sa-i raspund:

                        − Servus, “frumuselule”! De unde ai aparut?

                        − Salut, David! Cat ma bucur sa te vad, vino sa mananci cu mine, fac cinste!

                        − Sentimentul e reciproc… (cinste?! Ok, virginule. Da, stiu ca am multi bani, dar e mai buna mancarea platita de altii) Hai sa intram, maestre.

Jupanule blog,

Ce mai faci, ma amaratule? S-a pus praful electronic pe tine. Iarta-ma ca te-am lasat asa in paragina, dar sincer n-am mai avut interes pentru a-mi ocupa timpul lasandu-mi gandurile pe monitoarele astea publice. Asta nu inseamna ca nu m-am gandit la tine si la atentia pe care mi-o acorzi de fiecare data cand ma apuca paranoia asta de meditator. Cu toate ca mereu taci, tu imi dai cele mai bune sfaturi si indrumari. Ma vezi ca-mi serpuiesc degetele deasupra unor butoane nestiind exact cum sa incep si parca de fiecare data te aud cum imi zici sa ma opresc, ca n-are rost. Dar, asta ma incita mai tare sa scriu. Parsivul de tine! Uita-te si tu ce-mi faci. In fine, nu te mai incoltesc atat ca ti se urca la cap. Berbecule!
Ce te uiti asa? Degeaba ma privesti asa, nu-ti mai zic nimic din viata mea. Sau totusi... O stii pe...? Glumeam. Pa. Lasa-ma, inexistentule.

Altii, aceeasi fluturi - lll

     Brusc, sau nu, azi Mihaela m-a impresionat. Nu pot spune daca in mod dezamagitor sau altfel, dar stiu sigur ca nu e ceva nou. Deja m-am obisnuit sa astept viitoarea surpriza, urmatoarea zi sau clipa. Ce e iesit din comun, e faptul ca ne certam, ne galcevim si sunt sigur ca nu e doar atat. De multe ori dau vina pe mine. Sunt convins ca ea vede dincolo de privirea mea si stie ceea ce ma incatuseaza, dar cu toate astea isi ia postura de oarba. Astazi i-am aflat scopul. Am aflat ca si ea are acasa un acvariu cu fluturi. Cred ca stiam de mult asta. Insa, am zis ca la ea totul ma surprinde, iar asta nu m-a surprins. M-a surprins faptul ca fluturii ei erau amestecati. Nu purtau toti culoarea mea, ci mai degraba era un un fel de televizor stricat. Tot felul de puncte pe ecran, nu doar albe sau gri. Pe langa cele negre mai erau cateva. Totusi, am vazut ca fluturii nuantei mele sunt ceva mai vi. Nu-mi place oricum.
      M-am dus acasa si m-am asezat in fata acvariilor. Da, am zis corect: acvarii. Ea stia asta, nu i-am ascuns, chiar daca nu a fost nevoie sa-i spun vreodata. In comparatie cu fluturii ei, ai mei sunt toti puternici, chiar agitati, indiferent ca in zborul lor scriu doua nume diferite. Deschid geamul, la fel fac si cu acvariul Mihaelei. Ar mai sta la mine. Nici un sentiment nu isi ia zborul fara sa se uite la mine macar pentru o secunda sau fara sa-mi lase gustul lor pe buze. Se duc toti si doare. Erau prea frumosi si tineri pentru a-si irosi timpul in bratele mele, doar ale mele. Urasc sa ma resemnez.
     Nu voi arunca acvariul in care am iubit-o pe Mihaela. Il voi pastra precum o amintire. Va crapa singur intr-o buna zi. Pana atunci, sunt nevoit sa suport si sa astept in acelasi timp cu drag si dor cate un fluture ce se aseaza zilnic undeva pe pervazul meu. Niciodata nu-i spun sa plece, chiar daca am momente in care imi vine sa-l strivesc si sa fiu sigur ca numarul lor scade. Promit sa am grija de zborul lor si-mi doresc sa fie unul incantator. Sunt convins ca intr-o zi va renunta si ea la aproape toate stolurile de sentimente, daca nu la toate. Va face curat si se va multumi cu o singura culoare, nu cu intreg rogvaivul. As fi vrut sa fie pata mea. Dar, fluturii lui Andrei vor trebui sa invete sa nu mai fie egoisti si sa caute un acvariu cu fluturi stropiti cu aceeasi vopsea. Inchei aici, dar va continua...

Altii, aceeasi fluturi - ll

     O tin de mana si simt ca am facut-o toata viata. Defapt, e prima oara cand i-am atins mana. Ne indreptam spre Cismigiu, cel mai romantic parc pentru mine, batranesc pentru generatia asta ipocrita si ofilita dinaintea primirii buletinului. E ciudat ca de data asta imi place faptul ca nu-mi mai zambesc fetele de pe strada, o vad pe ea si le simt cum se oftica. Din cauza ei? Nu. Sunt geloase pe noi.
     - Vara nu duc lipsa lucrurilor reci, a zapezii. Nici acum parca nu mi-as dori sa fug de soare cum o fac vara. De obicei pentru mine fiecare anotimp e perfect asa cum se manifesta el, dar totusi parca lipsesc fluturii. Cred ca ei s-ar potrivi fiecarui anotimp, nu? Adica...imagineaza-ti cum ar fi sa se ridice din zapada doua aripi albe si sa roiasca in jurul tau. De vis...
     - Iti plac fluturii, Mihaela? Mi-am amintit ca suntem in perioada in care trebuie sa ne gasim cat mai multe lucruri in comun. Si uite ca tocmai am gasit ceva.
     - E, cui nu-i plac fluturii?
     - Cred ca e mai mult de-atat. E chiar o pasiune.
     - Serios?! Stiam ca esti un tip sensibil, dar nici chiar asa. Sau iti place doar sa-i studiezi si faci tot felul de experimente pe ei? Sa nu-mi spui asta fiindca ma supar grav pe tine, Andrei!
     M-a facut sa rad. Era asa dulce si speriata, astepta un raspuns linistitor. Daca ar stii ea ca defapt fluturii mei fac experimente pe mine si ca ma ridica cu ei pana la nori cand sunt ea...
    - Nu... Stai linistita. Poate ca nu-ti vine sa crezi dar dupa ce te-am cunoscut asta vara, am gasit in casa printre flori un fluture. L-am pus intr-un acvariu astupat cu o panza. Si de cand vorbesc cu tine...tin sa-ti spun ca am mai adunat cativa fluturasi acolo.
    - Tu ma minti! Cum ai putea sa te gandesti vreo clipa ca eu cred chestia asta?
     Daca ii zic acum ca poate ii va cunoaste intr-o zi, o sa se gandesc ca insinuez ceva si ca ar fi defapt un motiv improvizat ca sa ajunga la mine acasa, nu? Voi parea putin indiferent...:
     - De ce te-as minti? Sincer nu eram chiar atat de inebunit dupa fluturi, e chiar ciudat pentru un baiat. Dar, acum parca sunt parte din viata mea.
     - Trebuie sa vad asta!
     Voila! Mereu e mai usor decat pare.
     - Orincand doresti.
     - Si nu mor? Eu stiu ca fluturii au viata scurta.
     Sa o intristez si sa-i zic ca asa e? Hai sa fiu discret:
     - Bucuria aparitiei noilor generatii nu lasa loc durerii disparitiei altora. Oricum, acvariul e aproape plin, nu stiu ce o sa ma fac cu ei.
     - Ai putea sa-mi dai si mie cativa. Promit sa am grija de ei!
     Sincer mi-e frica sa-mi las fenomenele de genul asta in grija unei fete. Si eu care credeam ca deja ti-am transmis un stol de fluturi. Da...macar ai grija de ei.
     - Mai intai trebuie sa te invat cate ceva despre ei, despre cat de complicati sunt.
     Nici nu ma cunosti si deja ma ceri... Lasa putin timpul sa-ti vorbeasca despre mine, fluturi, noi...
     - E na, asa ca tine?
     Incepem sa ne apropiem de un numitor comun. Ma sperie cateodata buna ei intuitie. Daca o sa ajunga la nivelul ala in care sa nu aiba nevoie sa mai deschid gura fiindca ea stie deja ce urmeaza sa spun? Exagerez...

Altii, aceeasi fluturi - l

     Cu toate ca cica "e rau" sa te intorci din drum, nu am putut sa ma urc in lift pana nu am mai verificat inca o data daca am incuiat usa cum trebuie. Era in regula. Nu am des obiceiul asta ciudat, dar azi ma simt indragostit. Din cate am spus pana acum, s-ar zice ca nu-mi face prea bine toata treaba asta. Dar, totusi ma simt mai frumos atunci cand ma stramb in oglinda din lift. Deci indragostit ma simt frumos. Si atunci cand sunt beat imi mai place mutra mea. Clar, pentru mine dragostea si betia au aceeasi definitie. Iti fura mintile, ideile, iti tripleaza visele si le da o doza mai mare de credibilitate, te obliga sa savurezi tot mai mult din ceea ce te-a adus in starea respectiva si-ti da batai de cap intr-un final. Grandios! Mai bine nici ca se putea explica. Cat am parafrazat toata opinia asta, m-am trezit la Unirii, cu aceeasi muzica comerciala in casti. In timp ce ma zbateam, evitam sau faceam slalom printre oamenii din fata gogoseriilor infuriate si raioanelor incarcate cu imitatie de argint si pulovere sintetice, aud din spate acea voce. Era singura voce pe care doream sa o aud, dar si singura pentru care inca nu eram pregatit:
      - Andrei! Andrei!
     Gata, ma intorc. In aceasta secunda am timp sa mi-o imaginez: ma priveste un pic mai de jos, fiind mai scunda decat mine, nu eu inalt, ochi mari, vopsiti, buzele foarte rosii de aceasta data, fondul de ten mai inchis pentru ca e iarna si incearca sa pacaleasca lipsa bronzului, sigur are urme de sclipici pe fata, parul despicat in doua, pe margini, desfacut, parca-i aud bratarile puse pe mainile goale pana la cot datorita gecii de piele, suflecata, blugii acoperindu-i glezna, insa nu si tocurile. Parca ziceam ca doar mi-o imaginez, de ce e ca-n gandurile mele? Vrea sa-mi fie pe plac? Sigur delirez si incerc sa ma mint precum un pahar de tarie.  
     - Buna, Mihaela. Tu erai? (ma fac eu ca nu i-am recunoscut vocea)
     - Da! De ce? Te asteptai sa fie altcineva? Spune-mi daca te incurc si trebuie sa te vezi cu cineva.
     Ce incearca ea acum sa faca se poate rezuma in doua idei. Vrea sa-mi arate ca ma crede un tip cu destule fete in jur, care m-ar putea striga oricand pe strada, dar si un indragostit care viseaza doar la una singura. Ce e drept, m-a prins. Visez la cineva, la ea. Daca ii zic ca nu ma asteptam sa fie altcineva, se va simti importanta pentru mine, as putea totusi sa folosesc un "nu" indecis care sa raspunda la toate intrebarile ei.
     - Nu... Sincer nici nu credeam ca eu sunt cel strigat, dar m-am intors din reflex, stii ce zic.
     - Da, da. Asa esti tu mereu, mai zapacit de fel, nu recunosti lumea. (o spune zambind la mine)
     Alint, compliment, orice ca sa fiu subiectul ei de discutie? Chestiile astea imi fac asigurare sentimentelor. E de bine.

Vei veni

     Ma termini! Ma faci sa zgarii foaia asta seaca cu pixul. O fac franjuri, cum mi-ai facut si tu gandurile. Definesti frigul si caldura mai bine ca oricine, fara sa dai vreo explicatie. Pur si simplu existi. Traiesti intr-o mare lume. Alergi, respiri si te manifesti intr-un univers, al meu. Calci pe plaja gandurilor mele, lasi urme adanci; ma stradui sa trag de valuri pentru a le curata. Degeaba. Mintea mi-e infinita si nu te mai saturi din explorarea ei. Ba mai mult, faci castele, floricele si vulcani din gandurile mele de nisip. Cat de usor imi poti modela conceptele... Dar, o plaja dezvirginata e una perfecta. Da, mana ta poate atinge utopia. Fericirea-i divinul.
     Cred ca o sa limpezesc marea. Nu-mi plac ruinele. Pana mai faci tu o cetate, le voi repara eu pe cele din urma. Nu ma astepta, cu siguranta ne vom uni nisipul de pe maini atunci cand...