O tin de mana si simt ca am facut-o toata viata. Defapt, e prima oara cand i-am atins mana. Ne indreptam spre Cismigiu, cel mai romantic parc pentru mine, batranesc pentru generatia asta ipocrita si ofilita dinaintea primirii buletinului. E ciudat ca de data asta imi place faptul ca nu-mi mai zambesc fetele de pe strada, o vad pe ea si le simt cum se oftica. Din cauza ei? Nu. Sunt geloase pe noi.
- Vara nu duc lipsa lucrurilor reci, a zapezii. Nici acum parca nu mi-as dori sa fug de soare cum o fac vara. De obicei pentru mine fiecare anotimp e perfect asa cum se manifesta el, dar totusi parca lipsesc fluturii. Cred ca ei s-ar potrivi fiecarui anotimp, nu? Adica...imagineaza-ti cum ar fi sa se ridice din zapada doua aripi albe si sa roiasca in jurul tau. De vis...
- Iti plac fluturii, Mihaela? Mi-am amintit ca suntem in perioada in care trebuie sa ne gasim cat mai multe lucruri in comun. Si uite ca tocmai am gasit ceva.
- E, cui nu-i plac fluturii?
- Cred ca e mai mult de-atat. E chiar o pasiune.
- Serios?! Stiam ca esti un tip sensibil, dar nici chiar asa. Sau iti place doar sa-i studiezi si faci tot felul de experimente pe ei? Sa nu-mi spui asta fiindca ma supar grav pe tine, Andrei!
M-a facut sa rad. Era asa dulce si speriata, astepta un raspuns linistitor. Daca ar stii ea ca defapt fluturii mei fac experimente pe mine si ca ma ridica cu ei pana la nori cand sunt ea...
- Nu... Stai linistita. Poate ca nu-ti vine sa crezi dar dupa ce te-am cunoscut asta vara, am gasit in casa printre flori un fluture. L-am pus intr-un acvariu astupat cu o panza. Si de cand vorbesc cu tine...tin sa-ti spun ca am mai adunat cativa fluturasi acolo.
- Tu ma minti! Cum ai putea sa te gandesti vreo clipa ca eu cred chestia asta?
Daca ii zic acum ca poate ii va cunoaste intr-o zi, o sa se gandesc ca insinuez ceva si ca ar fi defapt un motiv improvizat ca sa ajunga la mine acasa, nu? Voi parea putin indiferent...:
- De ce te-as minti? Sincer nu eram chiar atat de inebunit dupa fluturi, e chiar ciudat pentru un baiat. Dar, acum parca sunt parte din viata mea.
- Trebuie sa vad asta!
Voila! Mereu e mai usor decat pare.
- Orincand doresti.
- Si nu mor? Eu stiu ca fluturii au viata scurta.
Sa o intristez si sa-i zic ca asa e? Hai sa fiu discret:
- Bucuria aparitiei noilor generatii nu lasa loc durerii disparitiei altora. Oricum, acvariul e aproape plin, nu stiu ce o sa ma fac cu ei.
- Ai putea sa-mi dai si mie cativa. Promit sa am grija de ei!
Sincer mi-e frica sa-mi las fenomenele de genul asta in grija unei fete. Si eu care credeam ca deja ti-am transmis un stol de fluturi. Da...macar ai grija de ei.
- Mai intai trebuie sa te invat cate ceva despre ei, despre cat de complicati sunt.
Nici nu ma cunosti si deja ma ceri... Lasa putin timpul sa-ti vorbeasca despre mine, fluturi, noi...
- E na, asa ca tine?
Incepem sa ne apropiem de un numitor comun. Ma sperie cateodata buna ei intuitie. Daca o sa ajunga la nivelul ala in care sa nu aiba nevoie sa mai deschid gura fiindca ea stie deja ce urmeaza sa spun? Exagerez...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu