Nu-mi vine sa cred! Toate laudele si sustinerea din partea celor din jur, care spuneau ca sunt mai mult decat ok, au creat din mine un monstru. Am un caracter slab, foarte slab. Toate "declaratiile" primite de la cei dragi mi-au dat impresia ca sunt un pui de zeu si ca tot ce fac si ce zic e bine. Am avut parte de intelegere si afectiune din toate directiile incat am uitat adevarata valoare a sentimentelor bune. Si culmea, vreun gand cat de mic, dar rau, pe care-l auzeam ca fiind despre mine din partea unei persoane ma scotea din minti si reactionam ca si cum acea persoana ar fi avut un mare tupeu ca sa ma vorbeasca pe mine de rau sau sa-mi reproseze ceva. De ce raul a invins binele in viata mea? Chiar nu cred ca am nevoie de atitudinea asta flegmatica si toata masa asta de ambitie. Cu toate astea sunt scarbit de latura asta negativa a mea si de multe lucruri ce se petrec in viata mea. Paradoxal, stiu de ce anume am nevoie: de alta portie de afectiune, alta doza de impresii bune ale celor din jur despre mine. E un viciu, il detest, urasc ce am devenit datorita lui, dar nu ma mai satur de el. Daca tot ma distruge mandria asta, barem vreau sa pier ca fiind considerat cel mai cel.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu